Scris de Marius Chiriac

Scrie cod curat

Scrierea de cod curat este una in cele mai valoroase atribute a oricarui programator. Este diferenta dintre un programator bun si unul excelent.

Codul curat este un cod usor de citit, usor de modificat, usor de explicat si usor de intretinut. Vrei sa scrii cat mai minimalistic si fara sa te repeti. Codul duplicat implica munca in plus si la scriere si la modificare.

Codul pe care il scrii nu este pentru ca un calculator sa il citeasca ci pentru a fi citit de oameni. Lizibilitatea codului tau trebuie sa fie o prioritate. Chiar daca trebuie sa scrii mai mult, nu ezita sa folosesti nume lungi descriptive pentru constante, variabile, clase sau orice alta parte a codului tau. O clasa de tipul „homeContactForm” pentru un formular pus pe homepage este mult mai usor de inteles decat daca doar scrii „hcf” sau „form”. Nu trebuie ca tu sa minifiezi manual codul, asta poate fi facut prin procese automatizate. Si nu ezita sa scrii comentarii cu ajutorul carora explici ce face o anumita portiune din cod.

In acelasi timp trebuie sa fii consistent. Daca ai inceput sa scrii ceva intr-un anumit mod atunci trebuie sa continui asa pana la finalul proiectului. Daca chiar este necesar atunci explica schimbarile prin comentarii. De exemplu, daca nu ai motive serioase atunci nu amesteca javascript ES5 cu ES6 sau javascript cu JQuery.

Martin Fowler, un membru al Aliantei Agile care a ajutat la crearea Manifestului pentru Dezvoltarea de Software Agile in 2001, a spus: “Orice prost poate scrie cod pe care un calculator il poate intelege. Programatorii buni scriu cod pe care oamenii il pot intelege”.

Daca tii cont de aceste principii de programare o sa observi ca vei scrie mai putin cod, vei gasi mai putine bug-uri si colegii tai iti vor multumi pentru ca nu le faci viata un calvar.

Brandul tau vrea sa fie INOVat?

    INSCRIE-TE ACUM