Identitate Tempora

Seed Consultants creeaza noua identitate a biroului de avocatura Tempora

 

Agentia de branding Seed Consultants a finalizat procesul de constructie a brandului Tempora, detinut de Cabinetul de Avocatura “Cornel Tabarta”, specializat in avocatura de business.

Intr-o piata caracterizata pe de-o parte de tendinta de fragmentare a caselor de avocatura mari, full service, din care se desprind partenerii seniori pentru a-si crea propriile case de avocatura, pe de alta parte de stabilirea unor aliante strategice intre birourile locale de avocatura si cele internationale, dar mai ales de amenintarea intrarii pe piata a marilor jucatori internationali, avocatul Cornel Tabarta a realizat ca un model de business sanatos porneste dintr-o strategie de brand bine construita. Prin urmare, a decis implementarea conceptelor de branding si reorganizarea biroului sau de avocatura, apeland la serviciile de consultanta de brand ale agentiei Seed Consultants.

Procesul de branding a fost unul rapid si a avut ca baza de plecare auditul si analiza externa si interna a organizatiei.

“Adevarul foarte simplu si clar pe care l-am descoperit impreuna cu Tempora este dorinta si capacitatea lor formidabila de a construi o echipa unita, iar nu indivizi unici care sa se erijeze in driveri ai business-ului. Acesta a fost punctul cheie care a determinat coloana vertebrala a noului brand – Tempora este o entitate cu o personalitate de sine statatoare, nascuta din suma tuturor personalitatilor membrilor sai”, marturiseste Andreea Lupu, Brand Consultant in cadrul Seed Consultants.

Avand la baza o echipa tanara, cu personalitati puternice si distincte, insa extrem de unita si orientata catre rezultate si eficienta, cu mentori care le acorda tot sprijinul si increderea, oferind echipei sansa de a avansa cu usurinta pe scara ierarhica, valorile noului brand au rezultat firesc: unitate, transparenta, mentorship.

Astfel, identitatea vizuala Tempora a luat nastere ca un joc simplu de litera si culoare, sugerand ideea “unitatii in diversitate”. Mai mult decat atat, in linie cu valorile brandului s-a creat un teritoriu vizual/verbal, bazat exclusiv pe marturiile membrilor echipei, dovada a transparentei si importantei cuvantului in meseria pe care o practica.
“Imi place sa cred ca orice avocat bun isi doreste sa fie asociat cu un nume reputabil, iar in cariera ai doua optiuni: fie te asociezi cu un nume consacrat, fie iti faci un nume (noua ne place sa-i spunem “brand”) propriu. Personal, mi se pare foarte motivant sa construiesti un brand de la zero si ma bucur ca am gasit in cei de la Seed Consultants creativitatea si viziunea de care aveam nevoie pentru a pune fundamentele Tempora. Cred ca viitorul in industria serviciilor apartine branding-ului, iar faptul ca impreuna cu echipa de la Seed Consultants am reusit sa implementam branding-ul intr-un domeniu atat de sensibil ca avocatura, este un prilej de profunda satisfactie pentru noi toti”, spune Cornel Tabarta dupa lansarea brandului.

Raluca Beldiman “Pinky”, Brand Designer la Seed Consultans, considera ca “oamenii din cabinetul de avocatura au dat nastere noii marci. Toti pun multa pasiune in ceea ce fac, dar fiecare lucreaza pentru un scop comun. Am vrut ca acest lucru sa se vada inca de la primul contact cu identitatea vizuala. Tocmai in spiritul «transparentei» intreg teritoriul vizual este construit dintr-o serie de marturii imprimate in toate materialele dezvoltate. Astfel, «dialogul» este inceput si trebuie continuat de catre client”, declara designerul.

Brandul Tempora a fost lansat in luna aprilie a acestui an. Pentru mai multe detalii vizitati www.temporalaw.com.

Proiectul a fost finalizat in urma unei excelente colaborari intre membrii cabinetului de avocatura: Cornel Tabarta si Silvia Dinca si echipa de proiect din partea Seed Consultants alcatuita din Dochita Zenoveiov – Managing Director, Andreea Lupu – Brand Consultant, Raluca Beldiman – Brand Designer si Roxana Iancu – Project Manager.