Branduri romanesti iubite

Seed Consultants a pus pe hartă cele mai iubite branduri românești

 

Harta Brandurilor Românești cartografiază cele mai iubite branduri de pe teritoriul țării. Timp de o lună, românii au putut să nominalizeze, în primă fază, iar apoi să voteze cele mai iubite branduri din zona din care provin. În funcție de tradiție și de specificul local, cele nouă regiuni și-au ales brandurile românești preferate.

Românii sunt mari iubitori de vin

Trei regiuni din România au susținut un brand de vin ca fiind cel mai iubit brand românesc regional: Cramele Recaș în Banat, Murfatlar în Dobrogea și Cotnari în Moldova.  Vinurile Corcova se numără și ele printre cele mai iubite branduri din Oltenia, clasandu-se pe locul cinci. Dintre berile românești, doar Timișoreana și Ursus au reușit să ajungă printre finaliști.

Pe de alta parte, în Bucovina, cel mai iubit brand românesc este o apă: Bucovina, urmată îndeaproape de Dorna. Din aceeși categorie, Apa Minerală Lipova se află în top 5, în Crișana.

Brandurile românești din FMCG par a fi foarte apreciate de români, produsele de panificație Bizo au fost votate ca cel mai iubit brand din Maramureș, uleiurile Luna Solai în Transilvania, iar Râureni în Oltenia. Tradițiile românești sunt cu siguranță indrăgite în Crișana cum sunt, de alfel, și poveștile lui BaceToghiere.  Iar Dacia, brandul care poartă numele istoric al regiunii din care provine, rămâne cel mai iubit brand românesc din Muntenia.

Nu putem spune despre români că nu își iubesc țara, brandurile turistice precum Delta Dunării sau Cimitirul Vesel de la Săpânța s-au clasat și ele printre finaliste. Puteți vedea mai jos top 5 branduri românești pentru fiecare regiune în parte.

“Români buni Europeni” urmărește să sporească increderea și motivația pentru implicare antreprenorială a celor care au idei valoroase ce se pot transforma în proiecte de succes. “Români buni Europeni” își propune să aducă românilor recunoașterea statutului de europeni. Prin oameni și fapte.